Testimoniale 2021

Lucrurile mărețe cer timp, iar timpul cere cunoaștere, cunoștere pe care o poți obține prin muncă și eforturi. Pe perioada studenției în cadrul specializării de robotică, am experimentat din plin aceste cuvinte, care sper să rămână un ecou pentru generațiile viitoare. A fi student la robotică înseamnă să intri într-o comunitate care are aceleași aspirații profesionale ca ale tale, iar în timp să realizezi că practici, faci parte dintr-o “familie” care te susține necondiționat și în care fiecare problemă își găsește o rezolvare.
Trișcă Petrică Mihai, Robotica I master (engleză)

“Alegerea acestei specializări a fost o etapă decisivă în clădirea viitoarei mele cariere de inginer și consider că am făcut o alegere corectă. Să fii student la Robotică este pe cât de greu, pe atât de frumos. Niciodată nu am simțit monotonia în acești 4 ani de studii, deoarece materiile studiate, începând de la proiectare și terminând cu automatizare sau programare, mi-au stârnit interesul și m-au făcut mereu curios să aprofundez mai mult. Robotica este și va fi mereu în dezvoltare, fapt care s-a văzut și în atitudinea profesorilor, ce ne-au prezentat mereu elemente și concepte de actualitate. Doresc să le urez viitorilor studenți de la Robotică mult succes și 4 ani în care să nu regrete nici măcar o zi, pe care au petrecut-o alături de profesorii acestei specializări!”
Lung Vlad Constantin, Robotica I master (engleză)

În copilărie, avem certitudinea ca toate dorintele noastre o sa devina realitate si ca avem puterea sa ne decidem soarta. In cadrul specializarii de Robotica am invatat ca se aplica aceasta gandire si pentru un student. Ma bucur ca am avut onoarea de a intalni oameni minunati, de a invata de la cei mai buni profesori si a interactiona cu echipamente si tehnologii care sa ma pregateasca in viitoarea cariera. Pentru mine, specializarea de Robotica a reprezentat o nesfarsita sursa de inspiratie si un loc in care mi-am putut manifesta creativitatea.
Mirza Diana, Robotica I master (engleză)